Of...citind si recitind ceea ce am scris de-a lungul vremii, ma uimeste faptul ca atat cuvintele in sine, cat si ceea ce reprezinta, exprima si transmit. Ele sunt mici franturi din ceea ce sunt eu de fapt... e straniu si oarecum intimidant faptul ca pot trimite si imparti, la si cu o lume intreaga si total necunoscuta, bucati din mine, aflate in cea mai pura stare...
Nu mai cred in nimic pentru ca tot ceea ce ma inconjoara m-a dezamagit. Cat de ciudata e viata. Acum crezi in ceva cu toata fiinta ta, iar in momentul urmator cazi in gol si te lovesti de peretii unui final inevitabil in prapastia caruia te-a impins tocmai credinta ta. Oare se mai merita sa mai cred in ceva?
Cu siguranta nu. Ceilalti m-au dezamagit in nenumarate randuri cat despre propria persoana e prea straina de mine. Nici nu stiu cine sunt cu adevarat. M-am saturat de jocul acesta al mastilor care se cheama viata mea. Am obosit. Vreau sa ma odihnesc dar nu gasesc nicaieri nici macar un coltisor de umbra. Poate doar in mine, dar acolo e mult prea intuneric si rece.
te inteleg nespus de bine caci la momentul de fata la mine e aceeashi situatie..insa trebuie de trecut..credc la tine tot as normalizeze..)):)
RăspundețiȘtergereCuvintele pot fi singura modalitate de a ne exprima , de a ne vărsa frustrările .
RăspundețiȘtergereCEL MAI USOR E SA VORBESTI CU NECUNOSCUTI,,EI TE VOR JUDECA MAI PUTIN DECAT CEI CARE TI`AU FOST APROAPE CANDVA SI CAND STAREA DE SPIRIT N`A MAI FOST LA UNSON AU DISPARUT,,
RăspundețiȘtergereTOTI AM CUNOSCT INGHETUL PROPRIUL,,ALTFEL N`AM FI CUNOSCUT NICIODATA CALDURA,,TOTI AM ABERAT CU STRANI,,APOI SIMTINDU`NE PARCA MAI LIBERI,, :) CONTINUA!