joi, 24 iunie 2010

povestea ei


Se privește tristă în oglinda proaspăt spălată. Se dă cu crema, o urmă de rimel și își înroșește obrajii. Încearcă un zâmbet și nu prea-i iese. Se citește dezamăgirea în ochii ei. Dezamăgirea de propria-i persoană. Dezamăgirea pe care o vede zi de zi în aceeași oglindă de la baie, în fiecare dimineață ori după-masă ori noaptea când ajunge acasă. Își perie părul, îl dă cu ceară de păr la vârfuri și e gata. Este tristă dar a reușit într-o oarecare măsură să își mascheze acest defect. Cine n-o cunoaște ar spune că e nepăsătoare și că-i de gheață. Cine-o știe este conștient/ă că duce o luptă grea și pe zi ce trece inima i se fărâmă și apoi se reface la loc.

Telefonul începe să sune, stă să pice de pe calorifer. Îl ia cu frică în mână, știe ce-o așteaptă. Și totuși zâmbește. Tristețea îi dispare pe moment. Nu contează că e doar pentru un minut, a dispărut. Și ea se poate privi în oglindă fără să-și vadă tristețea din suflet. A dispărut și poate spune că o face și pe ea cineva să fie fericită. Pentru un minut, pentru o secundă…

Se duce în camera rece care-o adăpostește noapte de noapte, deschide dulapul și apucă o geacă. N-o interesează ce culoare are și dacă se asortează sau nu cu blugii ori maieul ori tenisii. Nimic nu mai contează de câteva minute. Nu mai contează nici că plouă sau că ta-su este împotriva plecării ei. A primit telefonul și nimic nu-i mai stă în cale. Se-ndreaptă zâmbitoare spre hol, își aruncă picioarele în tenisi, își pune geanta pe-un umăr si fericită spune că pleacă și nu știe când se întoarce acasă. Deschide ușa și pleacă. Fericită.

Își petrece următoarele ore pe drum,afara,cu prieteni. Au uitat de noțiunea timpului. Pentru ei parcă nu există așa ceva. Pentru ei se oprește timpul în loc când se întâlnesc. Își petrec timpul râzând și glumind și dintr-o dată nimeni nu mai e trist și toate problemele au dispărut în urmă cu câteva ore.Apoi pleaca..

Se urcă în taxi și fericirea dispare. Cu vocea-i tremurândă spune adresa ei și de-abea așteaptă să ajungă acasă, în camera rece.

Bagă cheia în ușă, o deschide, o închide, se descalță și merge la baie. Se privește în oglindă și începe să plângă. Rimelul se scurge ușor pe obraji și gustul sărat al lacrimilor ajunge pe buze. Ajunge în camera rece,se trântește în pat, ia perna în brațe și plânge în tăcere. Noapte buna.

Un comentariu:

aripi larg deschise